Beati pauper spiritu. In traducere, fericiti cei saraci cu duhul. Mai demult nu intelegeam de ce un om "sarac in spirit" ar fii un om fericit. Imi era imposib sa pun "=" intre mediocru (cam asta inteleg eu prin "sarac cu duhul", luand in considerare mai toate nuantarile ce merita considerate) si fericit. Intelegeam, ca si acum, de ce un om inteligent ar putea sa fie un om fericit; la fel si un om intelept, sau un om spiritual, sau un om priceput.
In ultima vreme, insa, incep sa intelg. Inteleg ca nu inteleg ce inseamna cu adevarat sa fii fericit. dar inteleg ca nu sunt tot timpul fericit. Sunt momente in care ma simt foarte aproape. De cele mai multe ori se intampla in compania prietenilor. Uneori si cand sunt singur, eu cu gandurile mele.
Muzica ma face fericit. Asta pot s-o spun cu claritate. Nu orice fel de muzica. Trebuie sa "rezoneze" cumva cu "eu-ul" meu din moemntul respectiv. Dar per ansamblu pot spune ca muzica are un potential de a ma face fericit.
Cartile ma fac fericit. Cartile "artistice" (ce numeam in liceu "beletristica"...ce denumire fada si lipsita de imaginatie), cartile "profi" (manuale si altele asemena) cam orice fel de carte cam in orice fel de format ma aproprie mai mult sau mai putin de fericire. De fapt, nu numai cartile....Corect ar fii sa zic ca afluxul de informatie ma face fericit. Cunoasterea ma face fericit (sau ma aproprie de fericire). Cunoasterea despre oameni (cunoscuti sau nu), despre evenimente, situatii, idei. Cunoasterea despre mine ma face poate cel mai adesea sa ma aproprii de fericire (aici as include materialele "artisice").
Pacea ma face fericit. Pacea mea, pacea altora pacea in general ma face fericit. Urasc conflictele. Cel mai mult ma intristeaza cand aflu despre situatii in care conflictul ar putea fii sau ar fii putut fii evitat si cu toate astea, nu a fost. Inca nu am descoperit motivatia care sa faca nasterea sau perpetuarea unei stari conflictuale de preferat unei rezolvari "pasnice". Sunt o fire pasnica. Mai putin atunci cand nu vad o rezolvare non-conflituala. Dar nici chiar in astfel de cazuri nu as alege sa mentin starea conflictuala mai mult decat este absolut necesar.
Mai sunt cateva lucruri care ma fac sa ma apropii de fericire, dar care nu le pot incadra in categoriile de mai sus. Petrecutul timpului cu prietenii, clar. Sunt o fire foarte sociala si sociabila (cred, sper). Alte ar fii micile obiceiuri si tabieturi: scufundarea comleta in apa cand fac baie, scobitul in urechi (suna dubios dar e aproape orgasmic uneori...), dormitul pe iarba, suflulul vantului din fata, burgerii de la Burger King, pizza de la Jerry's, cafeaua de dimineata, whisky cu 2 cuburi de gheata, berea neagra, masajul (si sa fac si sa-mi fie facut) si sunt sigur ca mai sunt si alte lucruri minore dar care ma aproprie de fericire.
Un lucru aparte care trebuie neaparat mentionat si care in niciun caz nu-l pot cataloga ar fii dragostea. Dar problema cu dragostea e ca uneori doare. Dragostea de toate felurile. Mdaaa......scuze dar momentan nu prea ma simt gata sa vorbesc (sau sa scriu) despre asta. Poate pe viitor....
Si totusi, ignoranta = fericire. Cum? Pai, e simplu. Adica asta e constanta care face ecuatia posibila. Simplitatea. Ignoranta inseamna intr-un fel trairi simple. Asta duce la o fericire simpla.
Ignoranta = trairi simple
trairi simple = fericire simpla
fericire simpla = fericire (oricat de maret as vrea sa rationalizez, fericirea simpla e tot fericire)
in concluzie ignoranta=fericire
Si acum problema mea existentiala pe ziua de azi. Nu pot sa fiu ignorant. Asta inseamna ca nu pot sa fiu fericit??
ma bucur ca reconsideri vorba fericiti cei saraci cu duhul. pentru oameni preocupati de cunoastere ca noi, e greu de perceput adevarul. insa adevarul este unul ingrozitor de simplu, asa cum l-ai dezvaluit si tu.
RăspundețiȘtergereca raspuns necalificat, as spune ca da, faptul ca esti complex iti da mai multe sanse la nefericire. insa in acelasi timp cred ca un om complex, fata de unul ignorant, are marea putere de a alege sa fie ignorant. e tricky, binenteles, pentru ca poti zice ca si daca ti-ai dori asta, ignoranta pare a fi una din starile la care nu poti ajunge doar dorindu-ti (si pe care Elster, un autor pe care ti-l recomand, le numeste "essentially by-product states"; asa cum nu poti iti planui sa fii un om spontan).
dar desi nu poti planui asta, poti sa o cultivi. poti sa iti "dai drumul". in cazul spontaneitatii, eu de exemplu imi incurajez gesturile impulsive, imi dau voie sa nu mai am tendinta sa controlez fiecare aspect a tot ceea ce fac. si merge. in ultimul timp, am ajuns cu adevarat sa fiu mai spontana, sa-mi dau seama ca ajung la un nou tip de fericire lasandu-ma dusa de val.
asa si cu ignoranta. desi rational nu poti fi acelasi timp un om cultivat si un ignorant, paradoxul e doar aparent. pentru ca ignoranta nu tine de cat de multe stii, ci de ceea ce permiti sa-ti afecteze linistea. si, asa cum iti place pacea exterioara, fericirea e de fapt pacea interioara.
pilda: se pare ca pe vremea romanilor barbatii stiau (deci nu erau ignoranti) ca femeile lor au obiceiul sa ii insele cat erau plecati la razboi. prin urmare, cand se intorceau acasa, trimiteau solii inainte, ca sa isi anunte sotiile, si nu apareau pe neasteptate. prin urmare, isi cultivau ignoranta, pentru a avea mai multa pace sufleteasca.