I.I.2

"...respectfully yours, Dougan Alexandros, Chief Inquisitor, 26th preceinct"
Reading reports out-loud is something that she had learned when si was young. Very young. And like most things we learn in our youth it has stuck with her until now.
She couldn't help but think that it was sortof childish to still be doing that.
"Cynthia! My office, now!"
The chief always did know how to make himself heard. Also, the chief was not the most patient of people, which was a nice way of saying that he could go toe to toe with a rabid wooffer.
She gently touched the pen ad as it was gently floating to its stand, she got up, straightened her dress and started walking the two or three steps that lead to the chief's office.
Just as she was almost into "the beast's lair" she decided to pause for a second. She ran her long, slender hands through her long hair a couple of times and undid a few buttons from her shirt.
"Always keep'em on their toes, as my nana used to say.... Ofcourse, she was talking about hunting wooffers...." she sais to herself as she pushed the door open


- Posted using BlogPress from my iPhone

I.I.

"yes, Headmaster, I understand perfectly! Rest asurred we'll spare no effort on-"
The globe goes dark.
"Damn Teachers they think they got a right to everything "
Dougan knew of course that the Headmaster wasn't just another arogant bastard. He was a poweful and influential man who for the first time in decades perhaps got hurt and remembered an all to common feeling: vulnerability.
Dougan turns to the window and spreads the blinds. A distant flash of lightning illuminates the thick cloud cover. Sometimes itseemed like rain was the constant backdrop of the cityscape.
With a bored, muffled sigh, he turns from the window
"Cynthia! My office, now!"


- Posted using BlogPress from my iPhone

Capitolul 8: Identitate

Imi plac jocurile video. Unu dintre jocurile care mi-a placut cel mai mult a fost si este "Longest Journey". In jocul asta este la un moment-dat o faza cand personajul principal este intrebat cine este si raspuns vine prpt si automatic in forma numelui. Interlocutorul insista, evident numele nu era raspunsul corect. Din nou nume, din nou intrebare. Pana cand protagonista cedeaza si incepe sa enumere nume, porecle pseudonime, realizari. Raspuns corect.
Asadar, eu sunt: om, tip, dentist, John, gras, pasionat de SF, inteligent, cu un talent la citit oameni, lenes, bun la dat sfaturi, prost la a urma sfaturi, calm, repezit, cinic, romantic, nepasator, nervos, nehotarat, campion national la rugby, prieten bun, bun ascultator, chel, gurmand, sensibil la caldura, rezistent la frig, heterosexual, amuzant, puternic, speriat de inaltimi, jucator de world of Warcraft, saritor, comod, social, anti-social, complexat de multe lucruri, necomplexat de multe lucruri, glumet, relaxat, guraliv, administrator al unei companii imobiliare, politic de dreapta,nervos, rabdator, monarhist....
Lista ar putea continua dar cred ca am mentionat lucrurile evidente sau importante sau ambele.
Asta sunt eu. Tu cine esti?


- Posted using BlogPress from my iPhone

Reclame

Da...deci....clar....Internetu nu este un mod de a relationa cu prietenii. Este un mod da a te pacali ca relationezi cu prietenii. hai sa ne strangem la o cafea/suc/bere si sa facem live photo-share, status up-dates si sa ne povestim ce am mai citit sau ce am mai vazut sau ce am mai facut. merge?

ps: mesaju asat in copy-paste peste tot pe unde am prieteni...ca telefonu era complicat, da sa tii minte pe site vorbesti cu cine aparent e simplu....frack me!

Capitolul 7: "Ridica-ma la cer...."

Droguri. Suna urat, nu? Nu e un cuvant pe care-l "trosnesti", de obicei, in mijlocul cinei in familie. (Si cum a fost ziua ta, scumpule?" "Cum sa fie, draga? Am fost la birou, m-am certat cu sefu, am iesit la o bere cu baietii dupa program, am bagat niste droguri si am venit acasa")

In dimineata asta m-am trezit cu o dilema logico-etica. De ce unele da si altele ba?

De ce este social acceptabil sa consumi alcool? Alcool este un drog. Este psiho activ. Creeaza dependenta, atat psihica cat si, partial ce-i drept, fizica. Abuzul de alcool are urmari grave atat asupra individului (iti face ficatul "prastie" pe termen lung) cat si asupra societatii (violente, accidente).

De ce este, aproape, la fel de social acceptabil sa fumezi? Nicotina este un drog. Este psiho-activa (mai corect spus are efecte asupra transmiterii impulsurilor nervoase, fiind prezenta in mod natural in organismul uman; aportul extra adus de tutun da echilibrul peste cap) si generatoare de efecte placebo (atat de multe incat personal ma intreb uneori daca sunt cu adevarat placebo). "Fumez ca ma relaxeaza" "Cand ma doare stomacu, daca fumez ma linistesc imediat" "Fumez ca ma ajuta sa ma concentrez" toate exemplele astea sunt luate de la fumatori inraiti sau nu. Creeaza dependenta si fizica (lejera ce-i drept) si psihica ("pot sa ma las oricand" ati auzit asta des?). Consumul in excess are efecte nocive asupra individului si mai putin asupra societatii (daca nu luam in calcul fumatul pasiv, maldarele de "chistoace" de pe strada sau mirosul caracteristic, apreciat de unii si urat de altii)

De ce nu fac aceasi analiza si pentru "drogurile consacrate" (ierburi, prafuri, fungi, produsi de sinteza etc)? pentru ca nu e cazul. Media le-a mediatizat destul si nu consider ca e nevoie sa le mai iau si eu la puricat. Dar in interesul corectitudinii, in principiu, tot ce se spune despre "drogurile consacrate" este adevarat. Toate au efecte psiho-active (ca doar d-aia sunt consumate). Toate dau dependenta (in grade variabile). Toate consumate in exces (in unele cazuri excesul vine de la sine si nu prea poate fi evitat) au consecinte nefaste pentru individ in principal si pentru societate secundar (nu cunosc multe droguri care sa determine comportamente violente. in schimb cunosc multe cazuri de violenta in vederea obtinerii "dozei")

Unde ramasesem? ah,da! La drogurile ne-consacrate. Numite uneori eufemistic "vicii"

Cafeaua e drog. E psiho-activa, provoaca dependenta si are efecte adverse asupra individului daca este consumata in exces. Nu am auzit inca, ce-i drept, de gasti de"cafegii" care sa dea in cap la oameni sau sa fure casetofoane din masini ca sa cumpere un pachet de cafea. Asa ca impactul asupra societatii e neglijabil

Ciocolata e drog. Da, da! Este. Este psiho-activa. Da si dependenta (poate nu de aceasi magnitudine ca altele din "lista", dar da). Consumul in exces are efecte adverse asupra individului si nu fa refer doar la ingrasare. Consumul de cantitati mai de dulciuri in general si de ciocolata in special are doua efecte psihice majore: "sugar-rush" (stare de hiper-activitate si sentiment de "bine" si energie crescuta) si "sugar crash" (starea letargica de dupa). Efectele astea doua sunt catalogate drept pop-science, adica sunt cu o idee peste "zvon" sau "vorba-n targ". Personal le-am simtit pe propria-mi piele.

Cam astea ar fi care ma rod cel mai tare acum

In niciun caz nu doresc "ilegalizarea" ciocolatei sau a cafelei. Nici nu vreau sa se poata cumpara cocaina de la supermarket.

Tot ce vreau este o recunoastere. Ceva de genul "Da, stim ca si astea sunt droguri dar noi credem ca astea nu ar trebui sa fie ilegale pentru ca . Pe cand astea , noi consideram ca ar trebui reglementate si eventual unele sau toate "ilegalizate" ". As vrea sa nu mai fim imbatati cu apa rece (ne imbatam si singuri si ne mai imbata si altii)

Adevarul este, crud sau nu, ca peste 90% din populatia planetei este dependenta de ceva. Legal su ilegal, substanta sau actiune conteaza mai putin zic eu. Ce conteaza este sa incepem sa spunem lucrurilor pe nume

Capitolul 6: Simplitate

Uneori am pofte. Poftele sunt diverse. Uneori poftele mele sunt foarte "stomacale". Alteori am pofte mai "carnale". Se intampla sa am si pofte spirituale.

De exemplu, astazi m-a lovit o pofta de simplitate. Nu ma refer la simplitate a traiului sau de simplitate in gandire (sora cu retardarea). Ma refer la o alta simplitate. O simplitate a intrebarilor.

Frecvent imi pun intrebari existentiale, ca si multi altii presupun. Intrebari despre originea universului, despre inceputurile vietii, despre posibilitatea vietii in spatiu extraterestru, despre natura timpului. Si altele asemenea. Uneori imi place sa ma pierd cu orele in gandire solitara, meditatnd la intrebarile astea. Alteori ma pierd cu orele in discutii cu prieteni despre aceleasi intrebari. Uneori pare ca ajung la un raspuns satisfacator, doar ca sa renunt la el la urmatoarea discutie pe aceasi tema. E frustrant uneori sa nu poti sa ai un raspuns final si satisfacator. Dar realizez ca oamenii isi pun intrebarile astea sau altele de acealasi gen de sute sau mii de ani si nimeni nu a reusit sa dea raspunsuri permanente, asa ca nu ma simt prea rau ca nu reusesc eu unde Omenirea a dat gres milenii de-a randul.

Avand acestea in minte, revin la dorinta de simplitate. Astazi m-am trezit cu o dorinta de simplitate. Simplitate a intrebarilor si simplitate a raspunsurilor.

"Vreau sa cred!". Cam asta ar fi concretizarea si rezumarea simplitatii dorite de mine astazi. Vreau sa cred sau mai bine zis sa pot sa cred macar unul din raspunsurile universale la care adera atat de multi oameni. Raspunsuri de genul "Dumnezeu" sau "extraterestrii" sau "statistica". Toata viata mea constienta nu am putut adera in totalitate la una din aceste "teorii universal valabile". Nu am de gand sa intru in detalii pro si contra pentru ca si asa am o tendinta de a face postari foarte lungi si daca ma apuc sa comentez pe tema asta ma apuca 2011.

Astazi m-am trezit dorind, aproape tanjind dupa smplitatea si, pana la un anumit punct, linistea oferita de apartenenta la o "teorie uneversal valabila". As vrea sa fiu macar o zi unul din oamenii care sunt ferm convinsi ca Divinul exista, ca totul are un rost si un scop si ca fiecare persoana este parte a unui Plan Divin la scara cosmica. As vrea macar o zi sa fiu unul din oamenii care traiesc cu o convingere de neclintit ca oamenii sunt progenituri a unei rase super-avansate de creaturi spatiale care vor veni sa-si revendice copii rataciti si ne vor ajuta sa rezolvam toate problemele si toate dilemele. As vrea macar o zi sa pot sa bag mana-n foc ca absolut totul este guvernat de statistica si probabilitati si ca astfel nu are sens oricum sa ne facem griji pentru nimic deoarece totul si absolut totul este un joc de zaruri cosmice pe care nu avem inca intelectul sau uneltele sa-l intelegem pe de-a-ntregul.

Cam asta as vrea sa pot crede astazi. Dar nu pot. Ceva inauntru meu tot gaseste nod in papura la fiecare si oricare "explicatie general valabila". Si atunci ce sunt? Credincios, clar nu sunt. Ateu convins, nu intru-totul. Descendent al unei civilizatii marete pan-galactice? Da de unde....

O combinatie a lor? Un fel de ghiveci de convingeri?

Nu! Nu stiu ce sunt, dar simt ca nu sunt ceva atat de simplu incat sa fiu incadrat cu usurinta intr-o categorie definita perfect.

Si atunci, daca nu sunt ceva simplu, de ce sa am o viata simpla?

Doar pentru ca iarba pare mai verde de paltea cealalta a gardului nu inseamna ca si este mai verde.

Imi place viata mea complicat si complexa. Cu tot cu intamplarile "random" si coincidentele ciudate. Cu tot cu intrebarile imposibile si raspunsurile banal de simple. Cu tot cu bucuri si deceptii, mici sau mari, rare sau dese. Cu incertitudinea zilei de maine si cu fluiditate zilei de ieri.

Pana la urma daca asa avea de ales intre viata mea si o viata mai simpla as alege ce am deja, chiar daca stiu ca vor exista mereu zile ca cea de azi in care tanjesc dupa ceva mai simplu.

Capitolul 5: "OOO, ce scumpica e...."

Da. Sunt nervos. Sunt nervos in principal din motive personale. Sunt nervos in secundar pentru ca vad un fenomen care ia amploare si pe care nu-l inteleg.

Este vorba de site-uri cu/despre pisici. Da, pisoi...pisoiashi...etc. Nu am luat-o razna si nu am nimik cu saracele animale. Am si io un specimen care imi face creierii praf ca intra des in calduri si miauna ca un apucat la ore in-umane. Dar el, motanu, e un animal si oricat m-ar deranja nu o sa-i reprosez in mod serios ca face ce este natural pentru el.

In schimb socio-patii astia care fac unele site-uri cu/despre pisici ma baga in boala. O sa incerc sa nu dau nume ("bad publicity is still publicity").

Initial am aflat de unii care aparent sunt marisori. Aia de iei o poza, ii trosnesti un comentariu semi-amuzant si intr-o engleza de balta si iacata ce poanta faina facusi. Si dupa ce postezi minunatia la ei pe site o droaie de schizofrenici (daca nu ma-nsel asa se numeste cand o persoana o ia pe aratura si incepe sa se creada cal, magar...pisica) incep sa lase commenturi in aceasi engleza de balta si se bat cu mana (ei ii zic "labutza") pe burta ca ce grozavi si ce inteligeti "este" ei. Ce m-a facut sa urmaresc, spre rusinea mea, site-ul cu pricina ceva timp, a fost credinta mea eronata ca oamenii aia sunt defapt niste avangardisti. Ca si-au creat o comunitate care este libera si care are reguli mult mai laxe si este mai permisiva decat societatea "mainstream". Vai cat de tare m-am inselat! limbajul lor desi parea liber construit si organic de fapt este chiar fosrte rigid si necesita propria pagina explicativa. Regulile nu sunt nici pe de parte laxe. Cat despre permisivitate, ia-o de unde nu-i!

Ultima astfel de pagina care de altfel a si umplut paharu, este un manifest contra folosirii lutului sintetic in tavitele pisicilor. De acord! total de acord! Iubesc animalele si sustin orice campanie care imbunatateste conditiile lor de viata. Problema e ca site-ul (care se crede foarte "underground") este conceput, realizat si administrat de...ati ghicit! pisici! da. Sunt niste unii care se cred pisici. Si sunt cititi si lise lasa comentarii de catre oamenii care si ei scriu ca si cum ar fi pisici.

Ce-i si mai amuzant la oamenii astia nu e ca au inceputu de comportament sociopat. Nu, nici pe de parte! Cel ami amuzant este ca ei, ca oameni care au pisici si vorbesc in locul pisicii (adica actioneaza ca o portavoce pentru patruped) nu au nicio problema in a se considera manipulati, controlati, fermecati, ghidati de pisica lor. Astia sunt niste oameni care de buna voie si nesiliti de nimeni admit ca un mamifer oarecare le este superior evolutiv.

Asta e momentul in care imi pun intrebari daca nu cumva exagerez. Adica, ce? Daca niste unii vor sa se creada pisici? Nu fac rau nimanui, nu? Si si mai mult, nu cumva sunt paranoic? Nu am dus pana la extrem un rationament? Nu cumva am facut niste salturi logice maricele ca sa ajung la aceste concluzii?

Raspunsul la aceste intrebari este: "Nu. Imi. Pasa!!" Prefer sa fiu eu nebun si sa ma agit degeaba decat sa observ cum un numar foarte mare de oameni o iau razna si sa nu fac absolut nimic

Capitolul 4: "...in caz de urgenta, sunati la 112"

Cel mai nasol e cand vrei sa-ti exprimi niste sentimente, niste nelinisti, niste trairi interioare, ma rog niste chestii d'ale tale care nu prea iti dau pace si cand te pui in fata faptului, realizezi ca nu poti sa legi 2 cuvinte.

E foarte frustrant.

Poate (adica sigur) inca nu am atins un nivel suficient de "ceva" ca sa pot sa-mi astern in vazul lumii sentimentele. Nici macar nu sunt sigur ca ar trebui sa ating vreodata nivelul asta. Dar ceva in mine imi sugereaza ca nu tocmai in regula sa nu poti exprima propriile-ti sentimente sau frici sau alte asemenea trairi interne. Si nu e vorba doar de sentimente negative. Am aceleasi probleme, mai rar ce-i drept, si cu trairile pozitive.

Ca sa ma fac mai bine inteles e ca si cum eu as fi de fapt o masinarie. Cineva, a venit la panou de comanda, a trecut functiile de "trairi interne" pe "rulare in fundal", a parolat tot sistemu si s-a dus dracului. Undeva in mintea mea este un blocaj. Nu stiu sigur de unde e, nu stiu cine l-a pus acolo. Cel mai grav e ca nu stiu cum sa trec de el. Nici macar nu stiu daca e normal sa-l am. Din pacate masinaria asta care-s eu, n-a venit si cu manual de utilizare si nici instructiuni de intretinere.

Nu asta e de fapt chestia despre care vroim sa ma exprim. Am crezut ca daca elaborez un pic introducerea, poate reusesc sa ating si miezu probleme. Da' de unde! De fiecre data cand incerc sa leg 2 cuvinte despre tema principala, raman far cuvinte de legat. Si sa incerce cineva sa comunice fara cuvinte (chiar si limbaju semnelor e tot o reprezentare a unor cuvinte). Deci sa comunic prin cuvinte nu pot. Ce pot sa fac? sa comunic precum animalele? Da, ar fi o idee. hai sa vedem cum ar suna::.....

Nu.

Tot nu merge. Tot tre sa fac cuvinte si fraze si....

Pana la urma cred ca o sa inchei in curand capitolul asta. Nu pentru ca nu as avea ceva de spus. Din contra: pentru ca nu reusesc sa spun ce as avea de spus. Si devine frustrant. Si devine si stresant. Si mai ales, devine plictisitor.

Asa ca voi exprima concluzia.

Ceva in mine nu functioneaza cum trebuie. Si nu merge rezolvat cu metode de "auto-diagnostic si auto-reparare". Cu alte cuvinte, "Aceasta unitate doreste sa raporteze probleme grave de functionare."

Io zic ca asta ar fi o urgenta. Asa ca.....acum inchei si sun la 112.

p.s.:aia de la 112 au zis ca-s nebun si ca sa nu ma mai tin de prostii. Pai d'aia platesc io impozite? sa ma ia serviciu de urgente la misto?? daca vroiam sa fiu luat la misto, ma duceam frumusel la OTV si vorbeam despre "puterea vindecatoare a lutului subcarpatic cand este iradiat de particule de pulbere radioctiva de la reactorul secret din Hamangia".....