Intermezzo

"..e inca intuneric.." Asta a fost primul lui gand in ziua aia. Tehnic vorbind, inca avea ochii inchisi cand a gandit asta dar acest lucru nu poate schimba realitatea cruda: era inca noapte. Cu sfortari supraomenesti aproape, reuseste sa-si deschida ochii. Primul intinct a fost de a se intinde, precum obisnuia sa faca acu multi-multi ani pana ii trosnesc toate incheieturile. Dupa care si-a amintit ca de ceva timp nu mai doarme singur noaptea. Femeia asta, pe care o iubeste, i-a fost alaturi prin atatea lucruri incat nu mai poate concepe viata fara ea. Cu atat mai putin ar putea concepe sa o trezesca in mijlocul noptii doar pentru ca el vrea sa se intinda.

Se ridica incet din pat. Ochii deja i s-au acomodat cu luminozitatea scazuta. Pe un scaun din apropierea patului e un halat. Inca usor toropit se impleticeste pana la scaun si ia halatul. E moale. E foarte moale. In alte circumstante ar fii adormit infofolit in halat pe fotoliu. Dar nu si acum. Iese din camera facand cat mai putin zgomot posibil. Culoarul in care a ajuns e slab iluminat dar totusi mult mai luminos decat camera din care tocmai a iesit. Si fara sa realizeze, se starmba la toti oamenii pe care ii intalnea pe hol, in parte pentru ca era adormit, in parte pentru ca incerca sa-i recunosca. "Ce-or crede despre mine?" Nu avea cum sa nu se intrebe asta, fiind pe deplin constient ca se stramba la niste oameni pe care abia daca ii cunoaste. Si cu toate acestea cumva, la un nivel subconstient nu prea ii pasa.

Dupa ceva timp ajunge in fata biroului. Cumva ideea asta de a locui in aceeasi cladire unde ai si biroul nu i-a suras niciodata. Dar de vreme ce astea sunt regulile jocului a trebuit sa le accepte.

Langa usa biroului, un timp cu o serviata in mana stanga sta parca inghetat in timp.

Biroul in care tocmai a intrat este biroul lui. Este biroul lui de cateva saptamani dar inca suna ciudat cuvintele "Asta e biroul meu. Noul meu birou" Desi mai vazuse biroul de cateva ori inainte sa-l "ia in primire" nimic nu-l pregatise pentru senzatia apasatoare care parca a venit la pachet cu biroul. Pe un fotolui, intr-un colt se afla o chitara.

"Aici erai...." Se gandi in timp ce se indrepta spre instrumentul in cauza. Chitara se potriveste in mainile lui parca ar fi fost facuta la comanda.

"Ar trebui s-o reacordez zilele astea" Se gandea in timp ce degetele alunecau intre acorduri.

"Inca un muzician de week-end" Gandul il face sa zambeasca. Nu era singurul ocupant al biroului pasionat de instrumente muzicale. Oamenii care au lucrat in biroul asta au avut pasiuni multe si diverse.

La un moment-dat, usa se deschide. In birou intra o tava. Tava urmata indeaproape de o doamna cu o expresie destul de iritata pe care incerca sa o ascunda. Din pacate nu-i reusea prea bine. evident faptul ca trebuia sa fie aici, la ora asta nu se aflase in planuriel ei cand se culcase in seara din-nainte

"Cafea, domnule?"

"Mersi, Maria. Las-o pe birou"

"Da, domnule. Mai doriti si altceva, domnule?"

"Nu. Nu e nevoie. Si scuze ca te-ai trezit cu nopatea-n cap din cauza mea"

"Astea-s regulile, sennor...err...domnule" Asta a fost primul indiciu al descendentei ei latino-americane...evident, in afara de nume

"Da...stiu....astea-s regulile....reguli...protocoale" Restul replicii o continua in gand "La naibea cu toate astea! Prostii fara sens si fara noima!"

Cafeaua era excelenta. Ca de obicei

"Cafea neagra..." gandii si incepu sa zambeasca "Cafea neagra pentru un om negru" amestecul de ironie a sortii si ora total inumana aproape ca l-au impins sa izbucneasca in ras

"Domnule?!" zise silueta care parca aparuse de nicaieri in birou

"La naiba! asta de unde a mai aparut??" Se gandii in timp ce lasa cafeaua pe birou, si se intorcea spre silueta, incercand sa-si stearga zambetul de pe buze. Penumbra biroului facea acest lucru sa fie total nenecesar

"Scuzati-ma ca va deranjez domnule"

"Da.."incerca sa-si aminteasca numele persoanei din fata sa

"Da, Daniel, cu ce te pot ajuta?"

"Domnule ma gandeam ca daca tot v-ati trezit, am putea revizui agenda dumneavoastra pe ziua de azi"

"Daniel e un om bun. Dar uneori e prea concentrat pe munca lui" se gandii

"Nu, Daniel. Inca nu. Sincer cred ca in momentul asta ai vorbii singur"

"Dar domnule, asa am castiga niste ore pretioase fata de program si avand in vedere agenda dumneavoastra incarcata ma gandeam ca..."

"Daniel! Pentru numele lui Dumnezeu! Lasa-ma sa-mi beau cafeaua! Vorbim un pic mai incolo"

"Desigur domnule, cum spuneti dumneavoastra"

"Esti un om bun, Daniel. Dar uneori munca si agenda zilnica nu este totul..."

"Multumesc domnule, dar asa sunt eu....desigur daca imi ordonati sa ma schimb..."

"Glumeste...sigur glumeste...desi...nu poate sa fie atat de ingust la minte" se gandea uitandu-se la domnul Daniel care statea inca in dreptul usii gata sa iasa

"Nu. Nu cred ca e nevoie de asta. Doar lasa-ma sa-mi termin cafeaua de dimineata"

"Desigur domnule. La ce ora sa revin"

"Te chem eu, ok?"

"Da, domnule"

"Buna cafea"

"Oare cat o fii de fapt ceasu?" si in timp ce se intreba asta privirea ii aluneca inspre ceasul de birou

"Devreme...foarte devreme"

"Daca tot sunt treaz, hai sa-mi incep ziua. Pana la urma daniel avea dreptate"

"Daniel?! Pot sa vi in birou la mine te rog" zise incet in intercom

"Cum zic francezii?" se gandea in timp ce-si astepta secretarul "ah,da: Noblesse oblige"

Daniel tocmai intra in birou cand ochii omului de la birou alunecau inspre mapa de pe suprafata brioului de lemn masiv

"Domnule..." iar continuarea venii la unison. Daniel o zise cu voce tare in timp ce omul de la birou o citi in gand de pe coperta mapei

"Presedinte al Statelor Unite"

Capitolul 3: "Hobbyurile mele includ muzica, cartile si pacea globala"

Beati pauper spiritu. In traducere, fericiti cei saraci cu duhul. Mai demult nu intelegeam de ce un om "sarac in spirit" ar fii un om fericit. Imi era imposib sa pun "=" intre mediocru (cam asta inteleg eu prin "sarac cu duhul", luand in considerare mai toate nuantarile ce merita considerate) si fericit. Intelegeam, ca si acum, de ce un om inteligent ar putea sa fie un om fericit; la fel si un om intelept, sau un om spiritual, sau un om priceput.
In ultima vreme, insa, incep sa intelg. Inteleg ca nu inteleg ce inseamna cu adevarat sa fii fericit. dar inteleg ca nu sunt tot timpul fericit. Sunt momente in care ma simt foarte aproape. De cele mai multe ori se intampla in compania prietenilor. Uneori si cand sunt singur, eu cu gandurile mele.
Muzica ma face fericit. Asta pot s-o spun cu claritate. Nu orice fel de muzica. Trebuie sa "rezoneze" cumva cu "eu-ul" meu din moemntul respectiv. Dar per ansamblu pot spune ca muzica are un potential de a ma face fericit.
Cartile ma fac fericit. Cartile "artistice" (ce numeam in liceu "beletristica"...ce denumire fada si lipsita de imaginatie), cartile "profi" (manuale si altele asemena) cam orice fel de carte cam in orice fel de format ma aproprie mai mult sau mai putin de fericire. De fapt, nu numai cartile....Corect ar fii sa zic ca afluxul de informatie ma face fericit. Cunoasterea ma face fericit (sau ma aproprie de fericire). Cunoasterea despre oameni (cunoscuti sau nu), despre evenimente, situatii, idei. Cunoasterea despre mine ma face poate cel mai adesea sa ma aproprii de fericire (aici as include materialele "artisice").
Pacea ma face fericit. Pacea mea, pacea altora pacea in general ma face fericit. Urasc conflictele. Cel mai mult ma intristeaza cand aflu despre situatii in care conflictul ar putea fii sau ar fii putut fii evitat si cu toate astea, nu a fost. Inca nu am descoperit motivatia care sa faca nasterea sau perpetuarea unei stari conflictuale de preferat unei rezolvari "pasnice". Sunt o fire pasnica. Mai putin atunci cand nu vad o rezolvare non-conflituala. Dar nici chiar in astfel de cazuri nu as alege sa mentin starea conflictuala mai mult decat este absolut necesar.

Mai sunt cateva lucruri care ma fac sa ma apropii de fericire, dar care nu le pot incadra in categoriile de mai sus. Petrecutul timpului cu prietenii, clar. Sunt o fire foarte sociala si sociabila (cred, sper). Alte ar fii micile obiceiuri si tabieturi: scufundarea comleta in apa cand fac baie, scobitul in urechi (suna dubios dar e aproape orgasmic uneori...), dormitul pe iarba, suflulul vantului din fata, burgerii de la Burger King, pizza de la Jerry's, cafeaua de dimineata, whisky cu 2 cuburi de gheata, berea neagra, masajul (si sa fac si sa-mi fie facut) si sunt sigur ca mai sunt si alte lucruri minore dar care ma aproprie de fericire.

Un lucru aparte care trebuie neaparat mentionat si care in niciun caz nu-l pot cataloga ar fii dragostea. Dar problema cu dragostea e ca uneori doare. Dragostea de toate felurile. Mdaaa......scuze dar momentan nu prea ma simt gata sa vorbesc (sau sa scriu) despre asta. Poate pe viitor....

Si totusi, ignoranta = fericire. Cum? Pai, e simplu. Adica asta e constanta care face ecuatia posibila. Simplitatea. Ignoranta inseamna intr-un fel trairi simple. Asta duce la o fericire simpla.
Ignoranta = trairi simple
trairi simple = fericire simpla
fericire simpla = fericire (oricat de maret as vrea sa rationalizez, fericirea simpla e tot fericire)
in concluzie ignoranta=fericire

Si acum problema mea existentiala pe ziua de azi. Nu pot sa fiu ignorant. Asta inseamna ca nu pot sa fiu fericit??

Capitolul 2: Microcosm

uneori cel mai greu e sa incepi. Asa ca acest paragraf nu are absolut nicio legatura cu ce vroiam sa discut in postul asta (sincer cineva ar trebui sa bage in limba noastra care e o comoara niste cuvinte noi). Nu numai ca nu are noima dar este "o bataie de camo" de nota 13 (pe scala de la a la z).

Acestea fiind spuse va urez noapte buna si.....STOOOOP! (i luv pseudo-schizophrenic behaviour!!)

Deci, (nu e corect/frumos sa incepi cu "deci". so what?) ziceam in titlu ca as vrea sa vorbim despre microcosmuri. Asta nu inseamna ca o sa si vorbim despre ele dar ar fii de preferat.

Ca sa intelegeti de unde si pana unde imi venii mie asa din albastru cerului sa vorbesc despre microcosmuri. Aseara dupa ce mi-am luat "drogul" (o sa elaborez in viitor, promit) am dat sa ma culc. Si cum dadeam io asa de incepuse sa ma doara capu, ma trezesc (ironic, nu?) ca dau drumu la TV. Si la TV era un film. Si filmul era "Aliens" (http://www.imdb.com/title/tt0090605/). Si eu m-am uitat

Si uitandu-ma eu la film am realizat ceva despre natura umana. Da, stiu ca e vorba de un film si ca personajele sunt arhetipuri umane tocmai pentru a se putea spectatorul identifica mai bine cu ele. Dar nu asta e treaba. Nu aveam de gand sa demonstrez ca un film din '86 a raspuns la o intrebare milenara. Ar fii fost stupid!

Ce am realizat eu despre rasa umana are legatura cu intrebarea milenara mai sus mentionata dar inca nenumita: Omul, ca specie, este eminament bun sau rau? ("Is man inherently good or evil?")

Am realizat ca raspunsul la intrebarea asta nu e in cartile filozofilor (incep sa simt a briza cum ma gadila la pene), nu e nici in filmul de mai sus (briza se inteteste) este tocmai in blogul asta! (Na, ca m-am umflat singur in pene si acu imi iau zboru). Cu alte cuvinte, raspunsul la intrebarea daca specia umana este buna sau rea in starfundul sufletului este: Da!...Nu!....Poate?!
Mai in gluma mai in serios, si lasand umflatul in pene la o parte, filmul ala m-a ajutat sa inteleg ca nu exista un raspuns clar, scurt si la obiect la intrebarea asta. Nu exista nici macar un singur raspuns.

Revenind la ideea de microcosm. Considerand filmul respectiuv ca un microcosm al lumii reale, am intalnit cele mai mari calitati dar si cele mai odioase defecte ale rasei umane. Apatie, devotatment, incredere, lacomie, eroism, lasitate, abnegatie, depresie si lista poate continua. Si ce e cel mai interesant sau inspaimantator in acelasi timp este ca toti suntem asa. Toti avem in diverse masuri aceste calitati. Iar comportamentul nostru intr-un moment-dat este rezultatnta amestecului asta de caracteristici. Poate ca nu spun nimic nou pentru unii dintre voi ("Da, John! Puii mei, mai citeste si tu niste carti, frate!! ce vii cu idei d'astea de anu intai semetru 1?!?"). Dar este ceva nou pentru mine. Vedeti voi pana de curand credeam ca oamenii au o calitate dominanta stabila in timp dar nu neaparat permanenta sau de ne-modificat. Mai nou, consider ca personalitatea umana este de fapt un melanj de stari si caracteristici aflate intr-un echilibru instabil iar din "lupta" continua dintre ele si din raportarea la mediu rezulta comportamentul individului.

Cat despre bunatatea sau rautatea umana, n-am un raspuns pentru voi. n-am unul nic pentru mine.
In strafundul fiintei mele, cred si imi doresc ca omul sa fie bun. studiile recente au demonstrat ca atunci cand oamenii coopereaza sunt eliberati hormoni care dau o stare de fericire si de bine. Astfel, se considera mai nou ca hoinidele in general si Homo Sapines Sapiens in particular ar fii "hard-wired" ( scuze, nu stiu cum sa traduc asta..."presetat" ar fii o idee) sa coopereze unii cu altii.
De multe ori insa realitate aimi dovedeste ca poate nu este asa. Dorinta, de fapt imboldul, de a face ceva ce stim sigur ca ne este interzis este demonstart a fii prezent in comportamentul uman inca din copilarie. Pericolul, situatiile stresante, sperieturile, amanti/amante abuzive, violuri, omoruri, furt, delapidari de fonduri toate astea se traduc in corpul omenesc printr-un singur cuvant: ADRENALINA. Si adrenalina e buna...e ca un drog...iti simti mainile si picioare mai reci un pic si totul devine clar; iti simti fiecare muschi ca e gata de actiune si iti place...iti place foarte mult. Si daca iti place foarte-foarte mult si nu ai cum sa ajungi la ea prin metode "acceptate"? daca montagne-russe-urile devin banale? Daca violenta virtuala nu te mai satisface?Daca.....daca ai lua masca aia de schi si ai intra intr-o banca....nu vei rani pe nimeni si nimeni nu va fi ranit....va fii doar distractie nevinovata...nu? poate ca nu...

"Savanticeste" vorbind omul are in el circuitele necesare de a fii eminamente bun dar potentialul de a fii eminamente rau.....

Nu am de gand sa inclin balanta in nicio parte. Eu raman la "credinta" mea ca omul a evoluat (scuze creationistilor, dar Doamne-Doamne nu a facut omu din lut+suflu Divin) pentru a coopera si ca rezultat direct cred ca omul, in adancul sau este bun.

Si toata discutia asta (monolog pe care ar fii tare sa-l tranformam in dialog si pe urma in discutie) a pornit de la faptu ca eu nu aveam somn azi-noapte...sau azi-dimineata....

Multam fain pentru lectura si va mai astept p'acilea

Capitolul 1: Omul cu gogoasa

Cu totii avem lucruri preferate. Suntem toti fani a ceva sau ai cuiva. Avem companii preferate, filme preferate, produse preferate, etc.
Avand acestea in minte, v-ati intrebat vreodata de ce "ceva-ul" preferat se comporta uneori bizar?
De exemplu, va ofer pentru contemplare contemplativa un caz relativ recent; Apple lanseaza un nou produs. Vorbesc despre "The iPad" http://www.apple.com/ipad/
Personal mi se pare o chestie dubioasa. Dincolo de numele care duce gandul la produse destinate igienei feminine, designul il consider lipsit de inspiratie iar dotarile tehnice ma lasa nesatisfacut. Asa ca m-am gandit "De ce Apple?? De ce ati scos pe piata asa ceva?"
Cu voia dumneavoastra va prezint motivatia din spatele iPad-ului si a altor decizii ce aparent sunt lipsite de sens
Imaginati-va o sedinta la o multinationala. Sunt prezenti toti conducatorii de departamente. Pe ordinea de zi este lansarea unui nou produs. Atmosfera este tensionata si se pun in discutie probleme majore. De cateva ori consilul director chiar pune in discutie revocarea din functie a conducerii. Secretarele deja fac scurta la mana "stenogramarea" sedintei. Aerul e imbacsit de mirosul amestecat de fum de trabuc, tigari de toate formele si marimile, aroma de cafea ieftina parfum amestecvat cu sudoare si aroma bine-cunoscuta din anii de facultate de "neuroni parjiti". Discutia pare ca nu se va termina niciodata. La un moment-dat, chiar cand Directorul executiv, extenuat de stress da ochii peste cap si dupa ce penduleaza de cateva ori inainte si inapoi lasa sa i se prabuseasca capul de masa de sedinta, se intampla ceva neasteptat.
Chiar in momentul in care capul Directorului impacteaza masa, facand toate cestile sa tresara si mici aburi de scrum si fum sa se ridice din scrumierele prea-pline, usa de la sala de sedinte se deschide. O lumina calda invadeaza camera. De undeva din departare se aude un sunet de harpa si niste trompete in surdina. Chiar si sunetul de ciocan pneumatic, de la echipa de muncitori care lucrau la nivelul starzii la niste conducte din subteran, care servise drept fundal sonor al sedintei pana atunci, amuteste. In spatiul usii se prefigureaza o silueta majestica. Un miros cald de paine proaspata, lapte si scortisoara se prelinge in sala de sedinte, acoperind instant toate celelalte "arome" si atatand imagini calme din copilarii de mult apuse in mintile celor prezenti.
Toata sala se intoarce la unison spre silueta din usa care parca emana valuri de calm si in acelasi timp de "awe". Timpul parca sta locului. Muzica apropae angelica se aude din ce in ce mai aproape si toata sala e acum invalurita de lumina galbena si de mirosul acela imbietor de paine proaspat scoasa din cuptor.
Silueta majestica paseste in camera!!
Si intr-un val de senzatii, timpul revine brusc la cursul sau normal. Lumina calda dispare in trmuraturile neonului de pe hol, muncitorii din strada incep iar sa "cante" la ciocanul pneumatic din dotare si toata sala se uita cu ochii mari, imprumutati parca din serialele de animatie japoneze la persoana ce sta acum in sala de sedinte
Total anticlimactic, persoana ce sta un sala de sedinte acum este un tanar la inceput de varsta a doua, in pantaloni trei sferturi kaki, sandale, un tricou alb peste care atarna o camase viu colorata. In mana stanga tine un pahar cu un lichid alb, probabil lapte. in mana stanga tine o jumatate de gogoase cu glazura de ciocolata, ciocolata care cumva a curs pe jumatate din atebratul personajului.
Omul clipeste de doua ori, inghite bucata de gogoasa pe care o avea in gura, cu *gulp* destul de sonor si zice:
Ba, io zic sa-i zicem iPad....
Ia o gura de lapte, se intoarce si iese din camera de sedinte.

Capitolul !

Cineva, candva, undeva, cumva (nu conteaza, azi, pe fb, destul de usor) m-a convins sa ma apuc de facut un blog.
Initial am zis "Da!! super smeker!! o sa fac un blog! si o sa fie genial si o sa fie citit mai inati de toti prietenii mei si pe urma o sa i se duca buhul si o sa-l citeasca si mai multa lume si si mai multa pana cand Obama va refuza sa se scoale de la micul dejun pana cand ofiterul CIA responsabil cu opinia globala (o sa-i spun Nelutu de acu incolo), asa deci pana cand Nelutu nu-l informeaza despre commentul lu Medvedev la ultimul meu post de pe blog".
Apoi am mai luat o gura de cafea, cel putin cred ca era cafea...adik am gasit-o in cafetiera, era neagra si nu se lipea de peretii canii...i think i'm safe. Deci dupa cum ziceam, am luat o gura de cafea si mi-am revenit la realitate: "Cum sa fac io un blog?? adik cu totii tinem minte (o sa numesc asa "pluralul schizofrenoid") proiectul "Diary-2001" si frustrarile ce i-au urmat esecului sau inevtabil. Sigur, din exuberanta o sa scriu cateva post-uri, cativa prieteni bine-intentionati o sa le citeasca, o sa ne amuzam cu totii si pe urma o sa ma apuc de ceva mai intersant...oare asta inseamna ca a am ADD la nivel macro? exista ADD la nivel macro? adica stiu sigur ca tehnic vorbind ADD nu exista ca "medical condition dar...look at the kitty!...."

10 minute de "cognitive tug-of-war" mai incolo scriam ce ati citit pana acu.....

Acesta s-a vrut a fii primul post al primului *cough!*bullshit*cough!* meu blog. Dupa cum se poate vedea, este un rasunator esec. asa ca o sa-l consider "the pilot".

Urmeaza primul post adevarat. va dorim vizionare placuta!